>

Uneori stau si privesc lumea cu alti ochi…

Azi de exemplu, m-am trezit, l-am dus pe Gabi in Herastrau iar, la intoarcere am luat-o prin I.O.R.. Nu-i perioada mai placuta sa te plimbi (parc, padure, munte, tzarm) decat in dimineata de dupa o noapte nedormita, cand esti rupt de multe, de somn, de realitate, de…de. Bine,eu nu eram rupt de realitate, ba din contra, foarte ingemanat cu ea. Mi s-a mai intamplat sa ma pierd in peisaj cand eram la munte, da’ in Bucuresti mai rar, da’ astazi am fost inghitit de cata viata exista in jurul meu, cati oameni frumosi (nu ma refer la fizic), cate lucruri pentru care merita sa zambesti. Vazui o ratza cu bobocii la plimbare, evident ca m-am oprit sa-I admir, asa mici si bezmetici, pierzandu-se prin niste crengutze din apa, sau ce ma-sa erau. Vazui un caine cretz si dilimandros, un canish ciudat ce a stat la mangaiat dupa care a inceput sa ma latre, probabil s-o fi atasat deja de mine si-mi zicea deja ca-I este dor deja. Vazui un pui de nu-stiu-ce natie, l-am mai vazut si saptamana trecuta, ce haios era el asa, cu urechile alea balabanindu-i-se la fiecare pas, el cracanat si dezechilibrat, cu mers de matol. Vazui un cuplu de batranei, de fapt vazui doua cupluri, unu’ statea pe banca si se amuza pe nu-stiu-ce tema, iar celalant iesise la plimbarea de Dumineca dimineata. Vazui o pasarica mica rau, abia ca am vazut-o cu miopia mea. Habar n-am ce natie era, da’ era mica si bezmetica, tzopaind de colo colo de pe-o craca pe alta, semana cu un canar, da’, avand in vedere cunostintele mele vaste in materie de zburatoare, mai bine ma mentin la parerea ca era o pasare mica si atat. Vazui lacu’ mai primitor ca niciodata. Eu nu prea stiu sa inot asa bine, era sa ma-nec odata pe Olt, da’ avui noroc. Oricum ma tin la suprafata, cel putin macar pana ma zareste careva. Deci nu prea am avut eu tangente cu apa (ma refer la inot, ca dush fac…macar de sarbatori) da’ azi simtii o nevoie imensa sa m-arunc in apa si sa ma pierd printre stropi, sa ma las imbratisat. Ce-am mai vazut io azi in parc?…hmmm…dap..vazui oameni de faceau jogging, da’ nici o tztza. Numa masculi cu chef de goana, fomei canci. Nu mai zic de ciripitu’ de pasari ce se corela cu peisaju’…superb, n-am ce zice. Stateam si ma gandeam cat de frumoasa e natura, si cat de moarta poa sa devina atunci cand e aglomerata de oameni, iar la iesire din parc era un Logan rosu din care rasuna o tziganeasca d-aia de suflet, doar cu tzambalt, clarinet si voce, iar soferu’, un tip inalt, tziganos, imbracat la costum, purtand o palarie d-aia cum au tziganii, cu boruri late, parca tocmai iesise dintr-un “ Snatch ” autohton. Azi parcu’ era perfect, A…si la cateva blocuri’ de mine, un batranel a ridicat un ambalaj de inghetata. Scoasa din context nu stiu cat de interesanta ar fi fost faza, desi este foarte rara, dar introdusa in Azi, a fost inca o piesa din puzzle-ul unei dimineti superbe. Si a fost si haios modul in care a ridicat-o, s-a uitat in stanga, in dreapta, a vazut c-am trecut de el si abia atunci s-a aplecat s-o ia. Parca i-ar fi fost rusine sa fie altfel decat ceilalti. Viata-i asa de frumoasa…da’ vedem asta doar uneori.

Uneori ma supar pe mine si ma iau la cearta. Ce-am facut, ce n-am facut, ce am, ce n-am, ce…ce. Adica sunt OK fata de mine? De la un timp sunt din ce in ce mai OK fata de mine. Am un drum de urmat si ma tin de el…intai tre sa iau infecta asta de restantza la MR, deci invat, deci e bine, apoi mai tre sa termin 2 proiecte, la care lucrez, deci e ok, apoi tre sa-mi gasesc un loc de munca, lucru de care ma ocup, in rest, cu Gabi…deh…cu Gabi e nasol din cauza ca-l manca-n cur, da’ sa speram ca se rezolva, cu ai mei ma descurc, cu femeile…indiferent ce se intampla, inca raman un domn, deci sunt bine si pe un drum bun. No…cel putin azi am scapat de autoflagelare…cel putin verbala . Sa vad maine cat de bad boy sunt

Uneori ma supar pe lume. Cine nu s-a suparat pe lume vreodata? Cine nu s-a izbit de inalte ziduri de minciuna, prostie, parsivitate, egoism, etc…etc. Stau si ma uit, ii iau pe cei de langa mine si-i analizez, si-i observ in diferite ipostaze si ma minunez. X e plin de teorie si lipsit de viata, iti baga logoree de te-ngroapa, da’ practica il ucide, Y minte, se minte si apoi se mira de ce asemenea reactii de la ceilalti, Z e pierdut intr-un trecut foarte indepartat, uitand sa traiasca prezentu’, hranindu-se cu aparentele de moment, ce nu pot creea un peisaj intreg, M e la fel pierdut intre trecut si viitor, incapabil sa vada un prezent, ratacindu-se printre idei neargumentate, ranind din prostie sau minciuna, N …de n nici nu mai vorbesc…si el ascuns dupa un perete de aparente, de vorbe, de ganduri…si atat..e acolo ascuns…si mirat ca nu e vazut, W confunda “A vorbi” cu “a dialoga”, “sobru” cu “matur”, “trecut,viitor” cu “prezent” (altu’?!!), “atentia” cu “ constrangerea”…si multe altele…Si stau.. si ma uit la ei…hai sa zicem ca ma pricep la oameni, iar cu unii discut (dreq ma pune) si evident ca nu ma asculta…nici macar bagat in seama (pff…evident ca-I vina mea ca nu stiu cum sa expun problema astfel incat sa inteleaga ei cum trebe…mda)…si stau pe tusa si ma uit la acest spectacol, iar, cu timpul bifez “mda…e cum am spus eu…”…ma…cand ti se spune ceva din partea unor persoane, nu trebuie urmat orbeste sau ignorat, trebuie doar luat si analizat, trecut prin filtre si dedus ce-I necesar…da’ cum dreq? Cu cine? Cand marea majoritate a oamenilor nu nu traiesc decat aparent, mint, se mint, sunt egoisti, orgoliosi, etc. Si mai mult, se mira de tratamentul celorlalti. Nu zic ca toti sunt o apa si-un pamant, am intalnit persoane care m-au lasat masca si m-au facut sa par cel mai pacatos dintre pamanteni, da’ foarte rar, si sunt persoane pentru care am un mare respect. Dar restu’…nu-I inteleg…parca sunt un pachet de vraji, orice ai incerca sa faci, iti baga ceva la inaintare de nu mai misti. Ma doare sa am dreptate, mai ales cand cel care nu ma asculta sunt eu, ca mi-am mai luat-o si eu in trecut din cauza ca nu eram atent la mine, da’ m-am invatat. Mi-am mai luat-o si dupa, da’ am fo atent la mine, nu m-am neglijat si evident c-am avut dreptate. Ma doare cand si-o iau si cei la care tin, asta dupa ce-au fost avertizati, nu ma refer la o protectie suprema ci la o atentie cheie.. daca dar stai sa te gandesti, oare cum e mai bine? Sa n-ai habar de ce se intampla si sa fii dus de vant, sau sa stii ce-I de facut si sa te mentii pe pozitie? Cum e mai bine? Sa te lupti cu morile de vant, ignorand orice ajutor sau sa casti ochii la cel de langa, poate el vede dincolo de morile alea de vant?

Uneori ma gandesc la ce ne face sa simtim vii? Era un topic pe nush ce forum…parca pe gorila, cu asa ceva… Stau si ma gandesc cam ce-i face sa se simta vii pe toti acesti X, M, Y, Z…Dincolo de aparente stiu ca e o lume a lor..o vad…da’ dincolo de asta mai e ceva? Inaintea amintirilor a fost acel pui de om care zambea si radea si traia. De multe ori stau si ma intreb daca acel “eu” mai exista. Ia-l pe care vrei, trece-l prin 20 de ani de viata si vezi ce iese…un exemplar ce pseudotraieste si se hraneste cu griji si aparente…Stateam cu geamana-miu (spiritual) de vorba pe sama unui text de-al meu…cum ca oamenii s-ar naste perfecti (parca l-am postat pe vreun forum…sau nu….whateva’ ) si inca tind sa cred asta…Copilul se naste perfect, n-are pacate, nu are conceptii, nu are griji, nu are nimic rau in el, e neprihanit, dar viata il transforma intr-un animal de vanatoare, afla ca nu poate avea tot ce-si doreste (sa nu ne referim la fii lu’ Puff Daddy ) iar daca totusi poate avea afla ca mereu va fi unu’ cu ochii-n coasta lui, abia asteptand sa-I infiga sula. Afla ca “ everybody hurts ” (dupa cum zice R.E.M. acum in boxe) si afla ca el e tratat ca “everybody”. Fiecare hop de care da il inraieste pe copil si-l transofrma intr-un “om matur”…si ce mai doare maturitatea asta. Copilul ar fi ok daca ar trai intr-un mediu cu principii etice normale, da’ ce parinte sta sa-si creasca copilul intr-un mod prefect, protejandu-l de toate, cand stie ca, atunci cand va creste, va fi mancat de rechini. Prima persoana care m-a invatat pe mine sa injur a fost mama, nu ca mama ar fi paznic de cort si ar fi vrut sa ma faca manelist, ci pentru ca eu eram copil, evoluasem (in modul acesta eronat in care se intelege evolutia) mai greu si nu ma ridicam la nivelul celorlalti, eram neprotejat in fata atacurilor verbale asa ca m-a luat si mi-a spus “zi-le ma si tu asa si pe dincolo…”. Evident ca nu mi-a zis sa le iau mortii in pula, sau mama la futut, da’ ideea conteaza, ca involuam din constrangere nu din alegere. Dac-am avea posibilitatea sa avem o conversatie cu noi, sa zicem din 10 in 10 ani. Adica eu care am 24 de ani, sa ma intalnesc cu mine la 14 ani si apoi cu mine la 4 ani si sa vorbesc cu mine. Oare am avea aceeasi viziune asupra realitatii? Oare am ramane blocati…de unde-am plecat si unde-am ajuns? Am fost copii candva si-mi pare rau ca acei copii din noi au cam murit. Iar cei ce vin din urma nu prea mai gusta din copilarie…ci, avansand, “evoluand” prea repede, ajung sa se hraneasca si ei cu aceleasi aparente si aceleasi minciunci, cu acelasi egoism. Uneori mi-e dor de mine…

Uneori m-apuca scrisu’ si aberez…nu m-as opri…da’ na…ce-I mult strica, chiar daca-i placut. No poate va mai treziti si voi…uneori…