>

Ma trezii io posomorat si somnoros pe la 6:40, ca deh, mere Gabi la cros si n-are cine sa-l duca. Infulecaram noi ceva pe fuga si vira catre Charles de Gaulle. Problema o fo ca eu nu steam ca-I zice asa la rondu’ de la televiziune (da ma, sunt bucurestean ), da’ stiam cum s-ajung acolo. Pana la urma cica ar fi trebuit sa luam 135 si ne-ar fi dus la fix, da’ evident ca nu-I asa, pentru ca…nu-I asa, si totusi luaram 135-ul pana…undeva, unde se I se intersecta traseul cu cel al 282-ului. In statie la 282, tocmai cand sosea autobuzul, am intrebat un batranel de modul in care putem ajunge la Charles de Gaulle asta. “Hai urca dragutule si-ti zic eu cum”. Dragutu’ de mine a urcat si a asteptat indicatiile batranelului. Mi-a explicat el ca “uite io cobor la a doua, dar tu trebuie sa cobori la a treia”, facandu-mi intre timp si o descriere a peisajului : “uite asta este sala de hand-ball, aici vin sa faca antrenamente handbalistii”, ce sa mai, un adevarat ghid ad-hoc.

Coboara batranelu’, coboram si noi la urmatoarea, ii gasim pe colegii lu’ Gabi (sau na..Gabrielului ) si asteptam sa vina si antrenoru’ sa vad si io ce program are frati-miu, ca sa nu se mai crizeze ma-sa. Ba ce antrenor! E o chiestie pishpirica, cu 2 capete mai mic decat mine si cu o memorie de sportiv, nu sahist, sportiv sportiv. Ieri, ca si ier a fost nu-stiu-ce cros, ma-ntreaba “nu te inscrii si tu?” ..”pai nu ca am probleme cu picioru’”, mai discutam despre cat de imprastiat e Gabi, dupa care, cand sa plec, il salut si ma-ntreaba “te duci sa te inscrii?”..”pai v-am spus ca…<>” si am plecat uimit de memoria de gaza a omului. Si cum ziceam, vine antrenoru’, aflu ce-I de aflat si ma tirez inspre cashi. A..stai, cand l-am intrebat unde mai are al doilea cros (ca astazi au fost doua) imi zice Titan. Eu stiam de ieri ca e undeva Carol sa Tineretului, ca doar mi-a spus el si intreb “nu Carol?”, la care primesc un raspuns prompt “Nu! Tineretului!” ce a sunat ceva gen “doar ti-am e a 3-a oara cand iti spun ca-n Tineretului! Nu ai memorie dragutule?”. Dragutu’ de mine are memorie, da’ se debusoleaza usor cand primeste raspunsuri contradictorii.

Bun, am terminat cu `nea Caisa asta si m-am tirat. De data asta am zis sa iau 330 sau 335 pana la Titan, dupa care s-o iau cu tramvaiu’ sau cu pejou’, depinde de ce chef am. Vine otobusu’, ma urc, imi gasesc si eu un loc pe scaund, deh…de data asta vanatorii de scaune erau mai putin decat numaru’ de scaune, tot mi-am luat o impinsatura, asa…ca sa nu ma bucur de locul disponibil, sau se se simta respectivu’ la inghesuiala.

M-asez langa un nene care cam duhnea a alcool. Baiat vrednic, Duminica dimineata la 9 el deja isi daduse cu parfum de maltz si alte alea. Imi zic “hai ma…nu asa de dimineata!”. Porneste autobuzu’ la drum (pot sa zic “la drum” ca, totusi, din Baneasa-n Titan e ceva drum), iar eu arunc un ochi in ziaru’ domnului parfumat. Un articol legat de Steaua si de doi jucatori ce si-au belit mainile “Barosani” zice el, iar eu zambesc afirmativ. Mai trece ceva vreme, mai arunc un ochi, iar ma gineste si iar ma ia la vorba “Uita-te si tu la ei!”, zambesc iar afirmativ, iar mai trece oleaca, iar mai privesc inspre articolele din ziar, ba si iar ma prinde, nush ce unghi de vizualizare avea omu’ asta, da’ m-a prins de fiecare data, deh, hai sa ma bag la discutie, daca tot ma vede, si calea-I lunga…”Da, niste inconstienti”. Atat i-a trebuit domnului parfumat, ca a inceput sa converseze. Nu ma refer la “a inceput sa vorbeasca” in ideea de singur, ci a inceput sa converseze, sa dialogheze cu mine, ceea ce a fost interesant. Am aflat ca Balaci si Dobrin au fost mai tari decat Hagi, da’ n-au fost asa de mediatizati, iar, daca Balaci (parca) nu-si taia un tendon, Hagi n-ar fi avut loc in echipa si ar fi ramas un simplu sportiv, iar ca pe Balaci nu l-a lasat Ceausescu la Real. Am mai aflat si parerea lui despre semifinala U.E.F.A., mi-a mai spus c-a fost si el jucator de diviza B. Mi-a insiruit si ceva despre armata, cum a fugit el din unitate sa bea si el un coniac cu pexi, si ca l-a prins comandantu’ si l-a invitat la el sa mance ceva. Parca ne cunoasteam de-o viata, si nu ne vazusem o vreme, avand de recuperat timpu’ pierdut. Foarte simpatic parfumatu’, ba…si avea niste ochi de o culoare superba. N-am la indemana un termen de comparatie, un fel de albastru azur, superba culoarea, n-am ce zice. Ne-am despartit la Potcoava, eu facand stanga-nspre parc iar el…drept inainte, nu stiu unde, da’ acolo s-a dus. Evident ca la plecare am dat noroc si a afirmat cu seninatate “mi-a facut placere!”, am raspuns la fel de senin si zambitor “si mie, o zi buna!”

R.A.T.B. a fost astazi indulgent si atent cu mine, mi-a dat ce aveam nevoie. Baiat bun…