>O saptamana de cacat. Aceste zile au fost pentru mine ca o zi ploioasa pentru privire. Nu stiu de ce, dar, cand a e cerul noros, vad lucrurile intr-o alta alumina. Ma refer la lucruri ca la chestii fizice. Probabil d-aia ies pozele mai bine-n lumina de crepuscul. Vremea parc-a avut ceva cu mine, alternand de la cald la frig si invers, mai repede decat am alternat eu de la o stare la alta.

Saptamana asta am renascut, am deschis ochii si m-am trezit printre dileme..le-am lamurit in scurt timp. Am constatat eu ca n-are rost sa-ncerci sa gandesti pentru altii, sau sa traiesti pentru ei intr-un mod gratuit. Nu ma refer la idea de a face ceva impins de gandul ca-ti va ramane cineva dator, nu! Vorbesc despre un management al vietii, unele lucruri “se merita”, altele nu.

Se lua o duduie de mine p-aci, comentand la un post, ca de ce i-am lasat pe aia din statie de la Unirii sa fie prostiti pe fata. No, cand o fi ea in pielea mea, sa vada cum e cu altruismu’ asta gratuit, atunci sa comenteze. Si, la o adica eu de ce-am vazut ca-I o escrocherie ? Inca de la primele faze ale nepoticii am prins ideea de manarie. E vina mea ca-s altii atat de prosti incat sa puna botu’ la toate tampeniile?Sa le fi spus “ba…e o tzeapa ma fraierilor!”? Si ce rezolvam? Daca erau cativa “baieti” care-o asteptau pe bunica cu prada? Beleam pula au ba? Cacat, daca m-ar fi intrebat vreunu dintre ei ce parere am despre toata manifestatia aia i-as fi spus, da’ asa care-a fo obligatia mea?

Pana mai ieri am crezut ca ajuta sa ajut. M-am calmat. Fiecare isi croieste viata asa cum crede de cuviinta, cerand ajutorul atunci cand stie ca are nevoie de el. Daca nu stie ce vrea atunci sa moara prost, asteptand sa-si gaseasca raspunsuri pentru dilemele vietii intr-o prajiturica cu ravas. Ajutorul nu se da, se cere.M-am saturat de prostia altora. M-am saturat si de prostia de a crede ca pot schimba oamenii. Nu-I poti schimba, se adapteaza ei, daca simt, daca pot.

Prea multi ipocriti. Prea multe jocuri de scena. Eu m-am saturat sa-i vad cu aceleasi scenarii in mana, ei nu s-or fi saturat sa le citeasca zilnic? Atatea vorbe dulci in fata, su futere-n coaste pe la spate. Macar de-ar avea clasa, ca sa nu deranjeze, da’s idioti pe fata, o comit, uitandu-te la tine cu o privire de retard “ce?!”. “Ce cacat crezi ca e?! Nimic, imi place sa te admir incercand sa ma prostesti pe fata. Am si popcorn cu mine. Vrei?” De multe ori ii las sa creada ca m-au fentat, fiind vorba de situatii de importanta minora , dar am o memorie destul de buna, cu exceptia situatiilor in care sunt KO. Sunt mic si prost si nu-nteleg de ce atata parsivenie. De multe ori asist la situatii de prostire pe fata, da’ nu pot face nimic altceva, decat sa zambesc pe sub mustati si sa scap printre dinti o “urare”. Nu e disputa mea, nu am fost solicitat, nu ma bag. N-am prins idei ca cele de hranire a aparentelor. Ma dezamgeste cand vad la prieteni asemenea faze, de sustinere a unor notiuni, ca, in scurt timp sa se contreze singuri, dand cu mucii-n fasole intr-un mod evident.

No, se pare ca zilele astea m-am reinventat, m-am renascut, m-am trezit. Nu spun ca inainte eram mai bun, cid oar ca pierdeam destul de multa energie intr-un mod neconvenabil. Pe de-o parte sunt oarecum dezamagit – de constatari, pe de alta-s fericit – penru simplu’ fapt ca am evoluat, umpic acolo. Important e si ca nu-s singur. Cat de mult pot cantari niste lucruri simple, o voce, un zambet…

Cred ca saptamana asta am devenit inginer cu adevarat